Potrivit lui Danilov, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a crezut că trupele sale vor mărşălui pe Kreşciatik, bulevardul principal al Kievului, în două-trei zile de la lansarea invaziei, dar a eşuat şi a fost nevoit să-şi regândească strategia.
"Nu s-a întâmplat şi nici nu se va întâmpla. Dimpotrivă, au adoptat o altă tactică. Au schimbat conducerea. Au demis vreo 8 generali pentru că nu şi-au îndeplinit sarcinile. Au numit alţii în locul lor", a spus Oleksii Danilov.
Hristo Grozev, de la site-ul de investigaţii Bellingcat, crede că Rusia va încerca să „îngheţe” războiul din Ucraina în următoarele în 7-10 zile. Într-un interviu acordat jurnalistei Olesia Baţman, Hristo Grozev spune că este dificil de indicat o dată pentru finalizarea războiului.
El afirmă că s-ar putea ajunge într-o perioadă de incertitudine, în care nu va fi clar dacă războiul este încheiat sau nu. „Dar nu va fi vărsare de sânge, iar acesta este cel mai important lucru”, susţine Grozev.
„Poziţiile Rusiei slăbesc. Ei înţeleg acest lucru şi le va fi mai convenabil să nu declare încheierea războiului, pentru că atunci vor fi obligaţi să admită că au pierdut”, a spus Hristo Grozev.