Preşedintele rus "a subliniat asupra faptului că această tragedie a arătat din nou necesitatea unei soluţionări urgente şi paşnice a crizei acute din Ucraina", într-o conversaţie la telefon cu premierul olandez Mark Rutte, potrivit unui comunicat emis de Kremlin.
El a adăugat că este necesară o anchetă "scrupuloasă şi obiectivă" asupra circumstanţelor catasrofei.
Autorităţile de la Kiev şi separatiştii proruşi s-au acuzat, imediat, reciproc, că se află la originea unui eventual tir de rachetă, fără ca vreun element material să permită atribuirea clară a responsabilităţii.
Potrivit ultimei numărători furnizate de către compania Malaysia Airlines vineri dimineaţa, la bordul avionului se aflau 154 de olandezi, 43 de malaysieni (inclusiv cei 14 membri ai echipajului), 27 de australieni, 12 indonezieni, nouă britanici, patru germani, cinci belgieni, trei filipinezi şi un candian.
Putin a prezentat condoleanţe premierului olandez.