"Protejarea intereselor locuitorilor din Transnistria, a compatrioţilor noştri, este una dintre priorităţi. Toate cererile sunt întotdeauna examinate cu atenţie de către organismele ruse competente", a transmis Ministerul rus de Externe, citat de agenţiile de presă ruse, relatează Agerpres.
Guvernul Republicii Moldova a catalogat drept "declarații propagandistice" anunțul liderilor de la Tiraspol. Aşa-zisul Congres al "deputaţilor de la toate nivelurile" din Transnistria, întrunit miercuri la Tiraspol la solicitarea liderului separatist Vadim Krasnoselski, a adoptat o rezoluţie oficială prin care cere "protecţia" Rusiei în faţa a ceea ce a descris ca fiind o presiune concertată asupra economiei sale din partea guvernului moldovean, au relatat agenţiile de presă internaţionale.
"Cerem Consiliului Federaţiei şi Dumei de Stat a Rusiei (cele două camere ale parlamentului federal rus - n.r.) să implementeze măsuri de protecţie a Transnistriei pe fondul presiunii sporite din partea Republicii Moldova", se afirmă în rezoluţia adoptată de deputaţii locali, care aminteşte că în stânga Nistrului locuiesc 220.000 de cetăţeni ruşi.