''Acesta nu a fost niciodată un produs dopant, el nu influențează performanțele sportivilor'', a declarat Putin despre meldonium, substanță interzisă de la 1 ianuarie 2016 de către Agenția Mondială Antidoping. AMA a anunțat miercuri că până acum 172 de sportivi au fost depistați pozitiv la meldonium, dintre care 40 din Rusia - printre aceștia numărându-se și Maria Șarapova.
Putin a adăugat că exclude introducerea meldoniumului pe lista interzisă din cauza unui context politic și a precizat că această substanță ''menține mușchii inimii în stare bună atunci când ei sunt supuși unui efort susținut''
AMA a anunțat miercuri că sportivii depistați pozitiv până la 1 martie pot evita suspendarea, dacă în organism se regăsește o cantitate mai mică de 15 micrograme. AMA nu are încă studii efectuate privind durata de eliminare completă a substanței din organism și nu va lua încă sancțiuni împotriva sportivilor, care rămân, însă, suspendați provizoriu.