Rusia şi-a însuşit formal centrala nucleară Zaporojie din sudul Ucrainei, pe care o ocupă militar de la începutul lunii martie, potrivit unui decret semnat miercuri de preşedintele rus Vladimir Putin, transmite AFP.
La puţin timp după acest anunţ, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, care săptămâna aceasta are programate vizite la Kiev şi Moscova, a declarat că pleacă spre capitala ucraineană pentru a discuta despre crearea unei zone de protecţie în jurul centralei.
Aceasta se află în zona oraşului Energodar, nu departe de linia frontului ce separă în sudul Ucrainei teritoriile controlate de Kiev şi cele ocupate de trupele ruse, în timp ce armata ucraineană câştigă teren în urma unei contraofensive.
Centrala Zaporojie, care furnizează circa o treime din producţia de energie electrică a Ucrainei şi pe care Rusia doreşte să o conecteze la reţeaua electrică din Crimeea, este din luna august ţinta unor bombardamente de artilerie pentru care Moscova şi Kievul se acuză reciproc şi care au stârnit temeri faţă de un posibil nou Cernobîl.