Acest miting pentru pace a fost organizat pentru a înlocui tradiţionala defilare din Lunea Trandafirilor, punctul culminant al unuia dintre cele mai renumite carnavaluri din Germania, care a fost anulată şi în acest an din cauza pandemiei de coronavirus.
Organizatorii au anunţat că la acest eveniment au defilat "peste 250.000 de participanţi".
Mulţi dintre ei au înlocuit costumele de carnaval cu ţinute vestimentare bicolore, în albastru şi galben, culorile drapelului ucrainean, informează AFP.
"Make love, not war", "Stop Putin" şi "Nu războiului" au fost unele dintre mesajele scrise pe pancartele purtate de manifestanţi.
Mai multe care alegorice au purtat efigii ale preşedintelui rus Vladimir Putin, realizate într-o manieră satirică.
Unul dintre ele era o caricatură care îl prezenta pe Putin ţinând un ciocan în mână şi textul ”vremurile bune de altădată”, referinţă la regimul autoritar din perioada fostei Uniuni Sovietice.
Un alt car alegoric transporta efigia unui porumbel al păcii străpuns de drapelul rus şi murdărit cu sânge.
Un minut de reculegere a fost ţinut în timpul marşului, care, potrivit organizatorilor, a dorit să transmită ”un semnal puternic împotriva luptelor din Ucraina”.
Această manifestare din Koln a avut loc la o zi după mai multe mitinguri organizate în lumea întreagă, care au mobilizat sute de mii de persoane pentru a condamna invadarea Ucrainei de forţe armate ruseşti.