Protest la Chișinău. Oamenii scandează sloganuri împotriva oligarhului Vlad Plahotniuc, pe care îl acuză că se află în spatele deciziei controversate a justiţiei. Potrivit acestora, Plahotniuc deschide astfel calea spre fraudarea alegerilor legislative din această toamnă.
Organizatorii protestului au cerut populaţiei să nu se lase manipulată şi să menţină presiunea asupra autorităţilor până când vor valida mandatul lui Năstase.
Piața din fața Primăriei s-a dovedit neîncăpătoare pentru numărul mare de oameni care au ieșit în stradă, astfel că după o oră manifestația a fost mutată într-un spațiu mai mare.
Protestatarii afișează pancarte pe care scrie ”Deja e mai rău” și scandează ”Hoții!”.