"Agenţia UE pentru frontiere (Frontex) trebuie să oprească imigranţii care se îndreaptă spre Grecia. Trebuie salvaţi toţi, dar apoi trebuie retrimişi în Turcia. Frontex nu trebuie să aibă doar sarcina operaţiunilor de salvare, ci şi pe cea de securizare a frontierelor", a declarat Werner Faymann cu ocazia conferinţei donatorilor pentru Siria, organizată la Londra, scrie Mediafax.
"Această măsură radicală este singura soluţie care poate ruina complet modelul de afaceri al reţelelor specializate în traficul de persoane", a precizat cancelarul austriac.
Liderul de la Viena a declarat că le-a prezentat această propunere cancelarului german, Angela Merkel, şi premierului Turciei, Ahmet Davutoglu, informează ziarul Krone.