Irina Venediktova a postat pe Facebook un mesaj prin care se arată obligată să acţioneze după ce Vladimir Putin a declarat că susţine independenţa celor două regiuni din estul Ucrainei.
Aceasta a precizat că va deschide un dosar penal în baza art. 110, alin.2 din Codul Penal ucrainean, notează adevarul.ro.
"Nu am dreptul să reacţionez emoţional. Nu am voie să glumesc sau să vorbesc altă limbă decât cea procedurală, ori să trimit blesteme la adresa străinilor - legea nu-mi permite", a postat Venediktova, pe contul său de Facebook.
Aceasta a precizat că dosarul va fi analizat cu maximă seriozitate, iar oficialii rulşi găsiţi responsabili vor avea interdicţie pe teritoriul Ucrainei. De asemenea, precizează că "membrilor acestui club închis" le va fi dificil să facă cumpărături în străinătate.