Dezvăluirile fostului angajat al Agenției de Securitate Națională a SUA, Edward Snowden, conform cărora Washingtonul a efectuat interceptări pe scară largă în Germania, au provocat indignare, în special cele privind interceptarea telefonului Angelei Merkel.
În consecință, Harald Range a lansat o investigație oficială, în luna iunie, apreciind că există suficiente probe preliminare care să arate că agenții neidentificați ai serviciilor americane de informații au interceptat telefonul șefei Guvernului federal, deși nu exista suficientă claritate în dosar pentru a formula acuzații.
Cu toate aceastea, Range a declarat, miercuri, că "documentul prezentat public, ca dovadă a interceptării telefonului nu este un ordin autentic de supraveghere al NSA" și nu provine din baza de date a agenției.
"Nu există dovezi pentru moment care ar putea duce la acuzații că au fost colectate date sau interceptate convorbiri de pe telefonul cancelarului Merkel", a adăugat Herald Range.
Totodată, Range a precizat că nici reporterul Spiegel care a publicat documentul, nici Agenția de Informații Externe Germană BND și nici Snowden nu au furnizat informații suplimentare biroului său, adăugând, însă, că investigația continuă.
Mai multe pe Agerpres.