Ducele de Sussex spune, într-un nou interviu, la televiziunea americană CBS, că el și fratele său - William nu au acceptat moartea mamei lor, Prințesa Diana, și erau convinși că aceasta ar fi înscenat accidentul pentru a fugi de familia regală.
A urmat apoi o perioadă întunecată pentru prințul Harry, care recunoaște că a recurs la droguri pentru a face față moartei mamei sale. A fumat marijuana şi a consumat cocaină. Mai mult, Harry a acuzat-o pe mama sa vitregă, Camilla, că a stricat relațiile din familie.
„ Acumulasem multă furie. Din fericire, n-am manifestat-o împotriva cuiva, dar am recurs la băutură. Beam mult, ca să nu mai simt, ca să-mi abat gândurile de la asta. De asemenea, am recurs şi la droguri, a spus Harry.
- N-ai crezut că e moartă?
- Pentru mult timp, am refuzat să accept că s-a dus. În parte, pentru că-mi ziceam: Nu ne-ar fi făcut asta. Dar şi gândindu-mă... Poate că totul e un plan. Şi am discutat despre asta cu William. Şi el gândea la fel”, a mai declarat Prințul Harry.
După moartea mamei sale - Prințesa Diana, în august 1997, a urmat căsătoria lui Charles cu viitoarea regină, Camilla, după 8 ani, în aprilie 20025. Harry o acuză pe mama sa vitregă, dar și pe Charles că s-au folosit de el şi de William pentru a-și crea o imagine bună.
„Ea era principalul <<ticălos>>. Era prima persoană din căsnicie, simţea nevoia să-şi reabiliteze numele. Cum există o ierarhie familială, iar ea aspira să fie regina-consoartă, avea să calce pe cadavre din cauza asta”, a mai spus fiul cel mic al regelui Charles al III-lea.
Harry a mărturisit că i-au spus Prințului Charles, actualul rege, el și fratele său William, să nu se căsătorească cu ea, însă s-au întrebat „de ce să meargă atât departe, voiau ca tatăl lor să fie fericit”.
"Camilla m-a sacrificat pe altarul ei de PR", a mai spus Ducele de Sussex.
A urmat apoi relația sa cu actrița Megan Markle. Atunci când a prezentat-o familiei, în 2016, iniţial, tatăl său a plăcut-o, dar William a fost sceptic, relatează Realitatea PLUS.
„Faptul că era americancă, actriţă, divorţată, de culoare (neagră, n.r.)... De fapt, mulatră, mama ei era neagră. Astea erau doar patru dintre stereotipurile tipice, care au început să alimenteze frenezia presei britanice”, a relatat Harry.
Iar după ce în 2020 a renunţat la îndatoririle regale, legătura dintre prințul Harry și familia sa s-a rupt.
- Vorbeşti cu William? Vă trimiteţi mesaje?, a fost întrebat.
- Acum, nu. Dar aştept şi-mi doresc... Aştept şi-mi doresc mult să ne împăcăm, a spus Harry.
- De când n-aţi mai vorbit?
- De mult.
- Vorbeşti cu tatăl tău?
- N-am mai vorbit de mult, a mai povestit Prințul Harry.