Într-o vizită efectuată în afara oraşului Valparaiso, prinţul Harry şi-a demonstrat abilităţile practice reparând televiziorul unei familii pentru ca aceasta să poată urmări meciul dintre Chile şi Brazilia.
Prinţul britanic se afla în El Vergel, unul dintre cartierele sărace de pe dealurile din jurul oraşului Valparaiso, pentru a observa modul în care este reconstruită comunitatea după ce un incediu forestier a distrus, în luna aprilie, nouă din zece case.
Fundaţia de caritate Techo îi ajută pe săteni să îşi construiască case noi din pal şi fier, iar, în timpul vizitei, într-una dintre barăci, cea a Cocăi Perez, în vârstă de 50 de ani, care locuieşte împreună cu cei doi copii ai săi, prinţul Harry a observat că televizorul familiei nu funcţiona corespunzător.
"A aruncat o privire şi apoi a început să mişte cablul", a spus Perez. "El a reuşit să îl repare, astfel că noi am putut să vizionăm meciul dintre Chile şi Brazilia. Acum pot să spun la toată lumea că prinţul Harry este depanatorul meu TV!", a completat aceasta.
Prinţul Harry a vizitat oraşul Valparaiso în cea de-a doua zi a călătoriei sale de trei zile în Chile, după o vizită efectuată în Brazilia. Prinţul Harry a susţinut echipa Angliei la meciul cu naţionala statului Costa Rica, programat pe 24 iunie, la Cupa Mondială.