Îmbrăcat într-o salopetă roz dungată, viitorul rege al Marii Britanii a păşit pe gazon ajutat de mama lui. Părea nerăbdător să meargă singur, aşa că şi-a testat şi forţele şi simţul echilibrului. Extrem de vioi, micul prinţ, al treilea pe linia succesiunii la tronul Marii Britanii, a fost atracţia spectatorilor.
Meciul de polo pe iarbă a fost unul caritabil şi a coincis cu Ziua Tatălui, celebrată ieri în ţările anglo-saxone.