Agenţia naţională de investigaţii penale (NCA) din Marea Britanie a anunţat joi că a început o anchetă împotriva omului de afaceri britanic Arron Banks, care a finanţat una dintre principalele campanii în favoarea ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, relatează Reuters.
Banks, care a fost fotografiat cu Donald Trump şi cu unul din promotorii fervenţi ai Brexit-ului, politicianul britanic Nigel Farage, în faţa unui lift aurit imediat după victoria miliardarului american la alegerile prezidenţiale din SUA din 2016, a spus că salută deschiderea investigaţiei.
"Este o şansă pentru noi de a clarifica această chestiune", a declarat Banks pentru Reuters.
"Comisia Electorală a spus că este posibil să fi fost comise nereguli, dar nu a oferit dovezi", a adăugat el.
Banks a mai spus că i-a scris premierului Theresa May pentru a-i cere o investigaţie.
Agenţia naţională de investigaţii penale, care anchetează infracţiunile grave şi crima organizată, a transmis că ancheta vine după o sesizare a Comisiei Electorale, dar că va fi extinsă şi la alte fapte în afara încălcării legii electorale.
Banks, care înainte de referendumul privind Brexit-ul din 2016 a finanţat Leave.UE, o campanie condusă de Farage, pe atunci liderul Partidului pentru Independenţa Regatului Unit (UKIP), a fost interogat în parlament în legătura cu sursa averii sale.
"Rock Holdings este o companie pe care o deţin şi controlez şi sunt un contribuabil britanic. Nu a avut niciodată finanţare străină, deci nici rusă", a spus Banks.
La referendumul de la 23 iunie 2016, 17,4 milioane de votanţi, sau 51,9% dintre cei prezenţi la urne, s-au exprimat în favoarea ieşirii din UE, în timp ce 16,1 milioane de persoane, sau 48,1% din voturi, au fost pentru rămânerea în blocul comunitar, un rezultat care a contrazis sondajele de opinie.
Comisia Electorală a transmis că are motive rezonabile să suspecteze că nu Banks a fost adevărata sursă a împrumuturilor de 8 milioane de lire făcute către o companie numită Better for the Country Limited (BFTCL), al cărei director era Banks.
BFTCL nu a fost înregistrată ca un participant la referendum, astfel că este posibil să fi fost comise o serie de nereguli, conform Comisiei Electorale.