Astfel, în timp ce, în ultimul an, atenția lumii întregi s-a concentrat pe conflictul din estul Ucrainei, pe care Moscova l-a alimentat furnizând arme separatiștilor, Rusia a acționat pentru a pune mâna pe ceva mult mai prețios, decât Donbasul ucrainean, cu toată industria lui învechită. În opinia autorului articolului, anexarea peninsulei Crimeea a fost primul pas, dintr-o strategie amplă, ce are ca obiectiv final un control deplin asupra resurselor energetice transportate către Europa, prin coridoarele din zona bazinului Mării Negre.
În acest timp, manevrele economice ale Rusiei, în zona Mării Negre, au trecut în mare măsură neobservate. Un exemplu îl constituie decizia greu de înțeles a guvernului georgian de a accepta vânzarea către compania rusă Rosneft a 49% din acțiunile terminalului petrolier al portului Poti, terminal cu importanță strategică deținut de un obscur om de afaceri local, David Iacobașvili, se precizează în același articol.
Această decizie ce favorizează interesele strategice ale Rusiei pare bizară în condițiile în care guvernul de la Tbilisi condamnă oficial acțiunile Moscovei împotriva Ucrainei și vorbește despre dorința de a integra Georgia în NATO și UE, iar trupele ruse continuă să fie prezente în republicile separatiste Abhazia și Osetia de Sud.
Dar afacerea cu Rosneft nu privește doar Georgia, ci întregul Caucaz, întrucât controlul portului Poti implică automat controlul unui întreg coridor energetic. În opinia autorului articolului, respectivul port georgian este doar un mic pas din strategia Rusiei, ce combină acțiuni care au ca obiectiv final obținerea supremației economice și militare în bazinul Mării Negre.
O asemenea perspectivă pare să se regăsească și într-o declarație a generalului Philip Breedlove (comandantul suprem al forțelor aliate în Europa — SACEUR), care a atras atenția asupra unei ample desfășurări de rachete sol-aer și sol-sol în Crimeea.
Mai multe pe Agerpres.
