"Declarațiile ministrului francez de externe și ale multor alți politicieni mi-au atras atenția și m-au iritat", a spus Vaclav Klaus, pentru ediția electronică a publicației locale Dnes,relatează Agerpres.
"Dacă Europa vrea să se sinucidă prin primirea unui număr nelimitat de imigranți, nu are decât s-o facă, dar fără acordul nostru", a sublinat fostul președinte ceh. "În ceea ce ne privește, noi trebuie să spunem un 'nu' hotărât", a subliniat el. Laurent Fabius a calificat duminică drept "scandaloase" reticențele "unui anumit număr de țări din Europa" față de ideea repartizării imigranților ilegali, el precizând că țările despre care vorbește sunt cele care se găsesc "în estul Europei".
În replică, Vaclav Klaus a atras atenția că imigrația nu face parte din drepturile omului, iar actualul mod de gândire al europenilor favorabili primirii refugiaților trebuie să se schimbe. "În timp ce așteptăm ca Europa să îndrăznească să spună că imigrația nu este un drept al omului, timpul trece și situația devine tot mai amenințătoare", a avertizat fostul șef al statului ceh. Republica Cehă este deocamdată doar o țară de tranzit a refugiaților care doresc să ajungă în Europa de Vest.
În noaptea de luni spre marți, poliția cehă a arestat 214 astfel de imigranți ilegali, majoritatea sirieni, care călătoreau în trenuri ce circulau între Ungaria și Austria. Premierii din cele patru țări ale Grupului de la Vișegrad (Ungaria, Republica Cehă, Slovacia și Polonia) se vor reuni vineri la Praga pentru a discuta în principal despre valul de refugiați. Conform presei, cei patru șefi de guvern urmează să reafirme opoziția lor față de propunerea repartizării refugiaților prin cote obligatorii între statele membre ale UE, idee readusă în discuție de Germania și Franța, deși ea nu a întrunit suficient sprijin în cadrului Consiliului European din luna iunie.
Potrivit ultimelor date publicate de Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), numărul refugiaților veniți din Africa, Orientul Mijlociu și Asia care au reușit de la începutul acestui an să ajungă în Europa traversând Marea Mediterană a trecut de 350.000.