Imaginile publicate de France TV Info arată locul prăbuşirii avionului şi resturile aeronavei, scrie Mediafax.ro.
Condiţiile meteorologice constituie "ipoteza cea mai probabilă" pentru explicarea prăbuşirii avionului Air Algerie în Mali, Parisul excluzând "de la început posibilitatea unui tir de la sol, extrem de improbabil".
"Credem că acest avion a fost avariat din motive care ţin de condiţiile meteorologice", a declarat ministrul francez de Interne Bernard Cazeneuve pentru postul de radio RTL, precizând totuşi că "nicio ipoteză nu poate fi exclusă atât timp cât ancheta nu şi-a arătat toate rezultatele".