Prima reacție a NATO după ce Rusia a părăsit tratatul nuclear

Monday, 04 March 2019, 19:03, Sursă: REALITATEA.NET

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că Rusia ar trebui să revină asupra deciziei de a părăsi Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF). Oficialul Pactului Nord-Atlantic a ținut să precizeze că orgaizația nu dorește desfășurarea de noi rachete în Europa. 

Rusia ar trebui să revină la conformarea faţă de Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), o 'piatră de temelie pentru securitatea europeană vreme de decenii', a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a semnat luni un decret prin care suspendă oficial participarea ţării sale la acest tratat, semnat cu SUA la finalul Războiului Rece, informează dpa.

Noile rachete pe care Rusia le desfăşoară constituie 'o încălcare clară şi flagrantă' a tratatului, a subliniat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.

'Sunt absolut convins că aliaţii din NATO vor fi uniţi, nu în ultimul rând pentru că aşa s-a întâmplat timp de decenii atunci când vorbim de problema forţelor cu rază medie în Europa', a mai afirmat Stoltenberg.

'Vom avea răbdare, vom fi ponderaţi, vom fi uniţi şi coordonaţi', a continuat el, menţionând că NATO 'nu are intenţia de a desfăşura noi arme nucleare cu lansare de la sol în Europa'.

Kremlinul a anunţat luni că preşedintele Putin 'a semnat decretul privind suspendarea punerii în aplicare de către Federaţia Rusă a Tratatului încheiat între Uniunea Sovietică şi SUA privind eliminarea rachetelor cu rază medie şi scurtă de acţiune'.

Conform decretului, care a intrat în vigoare imediat după semnare, participarea Moscovei este suspendată 'până când Statele Unite vor elimina încălcările obligaţiilor care le revin în temeiul tratatului sau până la încetarea valabilităţii acestuia'.

Rusia anunţase luna trecută suspendarea participării sale la acest tratat, după ce Statele Unite au declarat că se retrag din INF ca urmare a încălcării prevederilor sale de către Moscova. Rusia neagă încălcarea acordului şi acuză la rândul său Washingtonul de încălcarea pactului, acuzaţii respinse de către SUA.

Vladimir Putin a ordonat dezvoltarea într-un termen de doi ani a unor noi rachete cu lansare terestră, în special adaptarea rachetelor cu rază de acţiune intermediară care există deja, dar cu lansare de pe mare sau din avioane.

Sistemul de rachete Kalibr, folosit pentru prima dată de Rusia în toamna anului 2015 împotriva rebelilor sirieni, ar urma să fie adaptat la o variantă cu lansare terestră. Moscova a anunţat că va concepe un nou sistem de rachete terestre cu rază lungă de acţiune.

Adaugă părerea ta
Alte articole din: Homepage