Noul șef al guvernului canadian l-a informat pe președintele SUA Barack Obama cu privire la decizia sa de a sista participarea țării la atacurile aeriene împotriva organizației teroriste care controlează teritorii importante din Siria și Irak.
Justin Trudeau își anunțase intenția de a retrage avioanele CF-18 încă din campania electorală. Misiunea aeronavelor era programată să dureze până în martie 2016. Trudeau nu a oferit un nou termen pentru sfârșitul misiunii.
Premierul desemnat a anunțat că va menține programul de instruire a militarilor din Irak. În același timp, Trudeau a promis că țara sa va primi 25.000 de refugiați sirieni.
Partidul Liberal al lui Trudeau a câștigat alegerile parlamentare de luni punând capăt astfel unei lungi dominații a conservatorilor conduși de Stephen Harper.