De mai multe ori în această săptămână, migranții au rupt cordoanele poliției ungare într-un loc de regrupare din apropierea frontierei cu Serbia și de asemenea au fugit dintr-o tabără de înregistrare situată în apropiere, scrie Agerpres.
"Ei nu doresc sa coopereze cu autoritățile, de fapt ei sunt rebeli contra legii ungare", a declarat Orban într-o conferință de presă la Budapesta.
Migranții s-au plâns jurnaliștilor că trebuie să aștepte foarte mult înregistrarea, despre cerința autorităților pentru amprente digitale, precum și în legătură cu condițiile rele de viață din tabăra de la Röszke, amintește France Presse.
"Ei refuză amprentarea digitală, nu vor să meargă în locurile unde se ocupă de ei, unde există alimente, apă, îngrijire medicala", a adăugat Orban.
Poliția a făcut uz de mai multe ori de gaze lacrimogene pentru a pune capăt acestor incidente, dar ciocniri mai grave încă nu au avut loc.
"Exista puține țări unde poliția s-ar fi abținut să folosească forța pentru a opri aceste rebeliuni", a estimat Orban. "Îmi scot pălăria în fața lor", a spus el, adresându-se forțelor de ordine.
Cu toate acestea, prim-ministrul nu a vrut să facă niciun comentariu asupra imaginilor filmate în interiorul taberei de la Röszke.
Înregistrarea video, făcută în secret de un austriac care s-a dus miercuri în această tabără, arată aproximativ 150 de migranți adunați într-o sală și care se înghesuie să prindă sandvișuri împachetate în plastic și aruncate de polițiști purtând căști și măști igienice.
Poliția ungară a declarat că a ordonat o anchetă pentru "a stabili faptele", amintește France Presse.
Prim-ministrul ungar apără atitudinea poliției în fața migranților: "Nu sunt refugiați, sunt rebeli"
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a apărat vineri comportamentul poliției cu migranții "rebeli", după mai multe incidente și acuzații precum și o înregistrare video arătând refugiați tratați în mod degradant, relatează AFP.