UPDATE: 21:00 - Vehicule militare ruse se află la locul accidentului nuclear de la Cernobîl.
UPDATE: 20:20 - Armata rusă a preluat controlul asupra centralei nucleare de la Cernobîl.
Consilierul prezidențial ucrainean Mykhaylo Podolyak: „După o luptă aprigă, am pierdut controlul asupra sitului de la Cernobîl”.
Чернобыль pic.twitter.com/QAC3CrJPj2
— M:ara (@gt_lozt) February 24, 2022
Demchenkov Yaroslav - ministrul adjunct al Energiei din Ucraina a susținut că Inspectoratul de Reglementare Nucleară de Stat l-a informat că Cernobîl, inclusiv toate instalațiile și depozitele, „este pe deplin controlat” de forțele ruse.
Centrala a fost locul celui mai grav accident nuclear din lume, când un reactor nuclear a explodat în aprilie 1986, aruncând deșeuri radioactive în toată Europa.
„Trupele au intrat dinspre Belarus în zona centralei de la Cernobîl. Membrii Gărzii naţionale care protejează depozitul opun rezistenţă îndârjită”, a scris pe Telegram oficialul Anton Gheraşcenko, consilier în Ministerul de Interne ucrainean.
„Dacă depozitul este distrus de loviturile de artilerie ale adversarului, praful radioactiv ar acoperi Ucraina, Belarusul şi ţările UE”, a adăugat acesta.
La scurt timp apoi, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că soldaţii ucraineni „îşi sacrifică vieţile” pentru a evita un al doilea Cernobîl, referindu-se la accidentul nuclear petrecut acolo în 1986. „Forţele de ocupaţie ruse încearcă să cucerească centrala de la Cernobîl. Apărătorii noştri îşi riscă vieţile pentru ca tragedia din 1986 să nu se repete”, a spus preşedintele.
La ordinul preşedintelui Vladimir Putin, care a acuzat „abuzurile şi genocidul regimului de la Kiev” faţă de rusofonii din estul separatist al Ucrainei şi ignorarea de către Occident a cererilor sale privind garanţiile de securitate, Rusia a lansat joi dimineaţă o ofensivă de anvergură asupra Ucrainei, cu atacuri aeriene şi cu rachete asupra instalaţiilor militare ucrainene şi incursiuni terestre şi desanturi maritime din mai multe direcţii, inclusiv dinspre Belarus.
Potrivit armatei ucrainene, patru rachete balistice au fost trase dinspre Belarus, în direcţia sud-vest.
Russian occupation forces are trying to seize the #Chornobyl_NPP. Our defenders are giving their lives so that the tragedy of 1986 will not be repeated. Reported this to @SwedishPM. This is a declaration of war against the whole of Europe.
— Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) February 24, 2022