"Vom continua să-i ajutăm pe ucraineni", pentru că "nu putem lăsa Rusia să creadă că poate câştiga (...) O victorie rusească ar fi sfârşitul securităţii europene", a spus Macron într-un discurs la baza navală Cherbourg, transmite France Presse preluat de Agepres.
Dar "pentru aceasta Franţa are nevoie de o industrie de apărare, o industrie în modul economie de război (...) cu o capacitate de producţie mai rapidă şi mai puternică", a indicat preşedintele francez.
El a evocat "anii de confort", care au permis industriei de apărare "să menţină un nivel foarte ridicat de calitate, foarte ridicat, dar scump, costisitor în fluxuri mici, cu puţină inovaţie". Or, "lumea actuală nu mai permite asta", a remarcat el, cerând creşterea producţiei de arme şi muniţii.
"Cer fiecărui director să fie total concentrat pe producţie şi aprovizionare. Niciodată nu mai trebuie să ne mulţumim cu termene de producţie întinse pe mai mulţi ani", a indicat liderul de la Elysee.
Franţa a anunţat săptămâna aceasta un nou ajutor militar pentru Ucraina, constând în 40 de rachete cu rază lungă de acţiune Scalp, câte 50 de bombe AASM (armament aer-sol modular) pe lună timp de un an, aproximativ 3.000 de noi obuze de calibrul 155 mm pe lună pentru care Franţa va tripla cadenţa de producţie şi 12 tunuri suplimentare Caesar de acelaşi calibru.
Compania Nexter va produce anul acesta alte 60 de tunuri Caesar destinate Ucrainei, iar guvernul francez a invitat aliaţii să le cumpere şi să le livreze Kievului.