Agenţia de presă Reuters scrie că fostul premier moldovean Vlad Filat a fost reţinut în Parlament pentru furtul a aproximativ un miliard de dolari din sistemul bancar, o infracţiune care a determinat mii de persoane să campeze pe străzile Chişinăului, în semn de protest.
După ce Parlamentul i-a ridicat imunitatea, Filat a fost escortat de mascaţi din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), în condiţiile în care protestatarii antiguvernamentali au blocat ieşirile Legislativului pentru a-l împiedica să fugă.
Politicianul prorus Renato Usatîi a promis că îi va cumpăra un autoturism Mercedes poliţistului care îl încătuşează pe fostul premier în interiorul Parlamentului.
Un purtător de cuvânt al CNA a declarat că Filat a fost reţinut pentru interogatoriu. Conform legislaţiei moldovene, el poate fi reţinut 72 de ore, după care un tribunal trebuie să decidă statutul său.
Agenţia americană Associated Press notează că Vlad Filat, care a fost premier în perioada 2009-2013, este politicianul cu cel mai înalt rang care a rămas fără imunitate. El a fost acuzat de corupţie, inclusiv mită, şi trafic de influenţă, infracţiuni care se pedepsesc cu maximum 15 ani de închisoare, precizează AP.
Agenţia France Presse scrie la rândul său că Filat a fost reţinut în cadrul unui scandal de corupţie denumit "frauda secolului", care a generat proteste de amploare şi a dus la prăbuşirea monedei naţionale.
Fostul premier a fost acuzat de procurorul general Corneliu Gurin că este implicat în dispariţia a aproximativ 250 de milioane de dolari din sistemul bancar, din totalul de un miliard.
Anul trecut, Republica Moldova a fost nevoită să plaseze trei dintre cele mai mari bănci ale sale - Unibank, Banca de Economii şi Banca Socială - sub administrare specială, pentru a evita prăbuşirea economiei, aminteşte publicaţia economică Financial Times.
Această fraudă a ruinat eforturile Guvernului proeuropean de la Chişinău de a apropia ţara de Bruxelles şi a inflamat furia opiniei publice din cauza corupţiei larg răspândite şi a influenţei oligarhilor în politică.
Sursa: mediafax.ro