"Vom ajunge la un acord cu creditorii internaţionali în cel mult 48 de ore după referendum, indiferent de rezultat", a promis Tsipras într-un discurs televizat, potrivit cotidianului Il Messaggero. "Cu cât va fi mai mare proporţia celor care resping măsurile creditorilor, cu atât mai bun va fi acordul. Dacă majoritatea grecilor vor vota afirmativ, propunerile creditorilor vor fi transpuse în lege", a promis Tsipras, care a subliniat că nu va aşeza funcţia sa deasupra intereselor naţiunii, relatează Mediafax.
Alexis Tsipras a îndemnat, vineri, alegătorii să nu cedeze "şantajului" creditorilor internaţionali, explicând că raportul FMI justifică poziţia Atenei în favoarea restructurării datoriei suverane. "Referendumul de duminică nu este despre oportunitatea rămânerii Greciei în zona euro", a declarat Tsipras într-un discurs televizat adresat naţiunii, subliniind că doreşte rămânerea ţării în spaţiul monedei unice. "Vă îndemn ca, la referendum, să spuneţi «nu» ultimatumurilor, şantajului, diviziunilor şi temerilor", a declarat Tsipras.
Germania a exclus, vineri, posibilitatea restructurării datoriei suverane a Greciei, în pofida recomandării Fondului Monetar Internaţional în acest sens şi a avertismentului că Atena va avea nevoie de 50 de miliarde de euro în plus până în anul 2018. "Raportul FMI privind nevoile financiare ale Greciei nu conduce în niciun fel la concluzia că este necesară o restructurare a datoriei suverane", a declarat Martin Jaeger, purtătorul de cuvânt al Ministerului german al Finanţelor. "Situaţia economică a Greciei a fost înrăutăţită de conducerea defectuoasă a Guvernului de la Atena de la începerea mandatului, în ianuarie", a spus Jaeger. Oficialul german a exclus posibilitatea aplicării cu rapiditate a unui nou plan de asistenţă financiară pentru Grecia.
Premierul Alexis Tsipras a decis organizarea pe 5 iulie a unui referendum prin care grecii să decidă dacă acceptă măsurile de austeritate propuse de creditorii ţării. Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional nu vor lua nicio decizie privind situaţia din Grecia înainte de referendumul programat duminică. Programul de asistenţă financiară în valoare de 240 de miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro, s-a încheiat marţi, aceeaşi zi în care statul elen trebuia să facă plata către FMI.
Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană.