"Avem informații din mai multe surse, atât din partea aliaților noștri, cât și de la propriile noastre servicii secrete. Dovezile indică faptul că avionul a fost doborât de o rachetă antiaeriană iraniană", a explicat Trudeau.
Autorităţile din Iran continuă să nege informaţiile conform cărora avionul de pasageri ar fi fost doborât accidental de rachete antiaeriene lansate de armata iraniană. Însă un oficial american a spus că sateliţii au detectat amprentele termice provenind de la două lansări de rachete antiaeriene. Imediat a urmat o explozie în vecinătatea avionului, potrivit Realitatea Plus.
Pentru a spulbera orice suspiciuni, Iranul susține că a invitat experți ucraineni și reprezentanți ai Boeing pentru a participa la cercetări. Lucru confirmat de Consiliul Național pentru Siguranța Transporturilor din Statele Unite, care a anunțat că va lua parte la anchetă.