Barack Obama și Prințul William n-au făcut declarații pentru jurnaliști.
Aceasta este prima vizită a Prințului William (32 de ani) în capitala federală americană.
După întâlnirea sa cu președintele american, Prințul William va rosti un discurs la Banca Mondială despre comerțul ilegal cu specii amenințate cu dispariția. De altfel, Casa Albă, în contextul anunțului privind întâlnirea fără precedent dintre Obama și William, a salutat activitatea prințului ''în lupta împotriva a ceea ce reprezintă o amenințare în termeni de securitate, dar și o problemă de mediu devastatoare''.
Prințul William și soția sa, Catherine, care este însărcinată pentru a doua oară, au început duminică o vizită oficială de trei zile în SUA. Sosirea lor a fost anunțată pe Twitter de către Consulatul Regatului Unit din New York.