Pizza cu ananas este genul de meniu pe care, ori îl iubești, ori îl detești. Într-o postare pe un site de socializare, Gudni Johannesson, liderul suprem al Islandei, a mers până într-acolo încât a menționat că, dacă ar avea atâta putere legislativă, ar aplica o interdicție în acest sens.
Cu toate acestea, el a subliniat, în același stil comic, faptul că „este bine că nu am atâta putere, încât să interzic oamenilor să-ți pună ananas pe pizza. Președinții nu ar trebui să dețină puteri nelimitate.”
Johannesson a spus că preferă pizza cu fructe de mare, dar utilizatorii rețelelor au continuat dezbaterile în contradictoriu cu privire la gusturile președintelui în ceea ce privește pizza.