”Mari așteptări nu am de la acest summit, dar am găsit de cuviință să particip la el pentru a continua relațiile bune, existente între statele noastre, mai ales sub aspect bilateral. Sper că la aceste întâlniri vom avea posibilitatea să cunoaștem tendințele unor state privind relațiile noastre bilaterale, fiindcă în relațiile ce țin de CSI, ne convingem că ele nu sunt viabile, nu sunt suficient de funcționale pentru Republica Moldova”, a afirmat Nicolae Timofti, într-un interviu pentru Radio Chișinău.
Potrivit agenției TASS, toți liderii statelor CSI (Comunitatea Statelor Independente, fostele republici sovietice, mai puțin țările baltice și Georgia) și-au confirmat participarea la summitul de vineri de la Minsk, cu excepția președintelui ucrainean, Petro Poroșenko.
Înființată de Ucraina, Rusia și Belarus în 1991, după destrămarea URSS, Comunitatea Statelor Independente reunește, în prezent, 11 din cele 15 foste republici sovietice, fiind considerată o structură prin care Moscova dorește să-și mențină rolul dominant, în fostul ei spațiu de influență.
În anul 2008, după războiul cu Rusia, Georgia a renunțat la calitatea sa de membru al acestei organizații. În luna martie, a acestui an, Ucraina anunța că intenționează să se retragă din CSI, ca urmare a anexării peninsulei Crimeea la Federația Rusă, dar, până în prezent, Kievul nu a înaintat o cerere oficială în acest sens.