Raportul a fost prezentat la o ceremonie condusă chiar de Dilma Rousseff, care în tinerețe a stat aproape trei ani în închisoare și a fost supusă unor acte de tortură pentru legăturile ei cu un grup care a ridicat armele împotriva regimului militar, scrie Agerpres.ro.
'Acest raport va face ca fantomele unui trecut foarte dureros și trist să nu se ascundă sub umbra omisiunii', a afirmat ea, izbucnind în plâns în mijlocul discursului, dar adăugând apoi că atrocitățile relatate în document 'nu trebuie să fie un motiv pentru manifestări de ură sau reglări de conturi'.
În cele 4.500 de pagini ale documentului se arată că dictatura a lăsat în urmă 434 de morți și dispăruți. Dar, din cauza Legii amnistiei elaborată în anul 1979 de regimul militar și validată de Curtea Supremă în anul 2010, circa 300 de agenți ai aparatului represiv nu vor putea fi trimiși în fața justiției, deși există probe împotriva lor.