Povestea emoţionantă a siamezilor uniţi în jurul craniului. Cum au reacţionat după ce s-au văzut

Sunday, 27 November 2016, 16:00, Sursă: REALITATEA.NET

Se întâmplă şi minuni, chiar de ziua Recunoştinţei. Anias şi Jadon McDonald, gemenii siamezi ai familei, născuţi lipiţi în zona craniană, au trecut cu succes de o intervenţie chirurgicală lungă şi dificilă, care le-a schimbat radical viaţa. CNN a publicat povestea lor, precum şi fotografii din timpul, şi după operaţie. 

Anias şi Jadon McDonald s-au născut în septembrie 2015, uniţi în zona capului. Un caz, rar care se înregistreaza doar odată la 2,5 milioane de naşteri. Şansele de supravieţuire în astfel de cazuri sunt mici, iar situaţia lor era cu atât mai complicată cu cât fraţii împărţeau o parte din creier.

Operaţia de separare a avut loc la 13 luni de la naştere, iar interventia a durat 27 ore. Cei mici nu doar ca au supraviețuit, dar, spun medicii, recuperarea lor este chiar mai rapidă decât au sperat.

„Recuperarea se măsoară în luni, câteodată chiar în ani. Noi acum suntem la doar o lună, deci la numai o lună de la operaţie, mi se pare incredibil de rapid”, spune James Goodrich, medic chirurg. După separare a început o viaţă nouă pentru întreaga familie: Anias şi Jadon au dormit în paturi separate pentru prima oară, s-a putut vedea unul pe celălat pentru prima oară, iar mama lor, Nicole, şi-a putut ţine în braţe fiecare fiu pentru prima oară.

Adaugă părerea ta
Alte articole din: Homepage