A doua zi dimineață a revenit însă la locul faptei, a scris un bilet în care și-a prezentat scuzele, însoțite de explicațiile pentru gestul său, apoi a lăsat și 10 euro pentru brioșele furate.
Patronul patiseriei povestește că, într-o dimineaţă, angajaţii săi au descoperit în faţa localului o bancnotă de 10 euro şi un bilet cu următorul mesaj: „Bună ziua, vă rog să mă scuzaţi, dar dimineaţa trecută îmi era foame şi nu aveam bani”.
Acesta a fost atât de impresionat, încât, în loc să-l dea pe mâna poliției, nu numai că l-a iertat, dar i-a oferit și un loc de muncă, ca asistent de brutar.
„A fost o surpriză. Biletul era pliat iar în interior erau 10 euro, costul celor zece brioşe. Dacă am şti cine este, i-am da înapoi banii. El a furat de foame şi eu aş fi făcut acelaşi lucru”, a scris patronul pe o rețea de socializare.