Autorităţile japoneze au anunţat vineri că 22 de persoane sunt date dispărute în oraşul Joso, situat la 45 de kilometri nord-est de Tokyo, după ce, joi, mai multe case au fost luate de apele râului Kinugawa. Potrivit imaginilor difuzate de televiziunile locale, mai multe persoane se adăpostiseră pe acoperişurile caselor sau ale clădirilor comerciale din Joso pentru a fi salvate de echipajele din elicoptere. Sute de oameni au aşteptat să fie salvate în timpul nopţii de joi spre vineri, scrie Mediafax.
Aproximativ 5.000 de persoane au fost evacuate şi adăpostite în 32 de centre din Joso sau din zonele învecinate, în timp ce peste 10.000 de gospodării au fost avariate din cauza inundaţiilor, potrivit agenţiei de presă Kyodo. În prefectura Tochigi, din partea central-estică a Japoniei, un bărbat a murit în oraşul Nikko, după ce a alunecat într-un canal de scurgere, în timp ce o femeie a fost găsită decedată în oraşul Kanuma în cursul nopţii de joi spre vineri, după ce casa ei fost acoperită de pământ din cauza unor alunecări de teren.
În prefectura Miyagi, din estul Japoniei, o femeie a murit din cauză că maşina în care se afla a fost luată de viitură, iar un alt bărbat este dat dispărut. Ploile din această regiune au continuat şi vineri, când mai multe zone rezidenţiale din oraşul Osaki au fost inundate, sute de oameni fiind salvaţi de trupe ale armatei şi ale poliţiei.
În cadrul unei conferinţe de presă, Takuya Deshimaru, un reprezentant al Agenţiei de Meteorologie din Japonia, a atras atenţia conducerii prefecturii Miyagi de a lua măsuri corespunzătoare pentru garantarea siguranţei locuitorilor. Potrivit Agenţieie de Meteorologie, au fost emise alte avertizări pentru regiunile de est şi nord-est ale Japoniei privind alunecările de teren, inundaţiile şi creşterea nivelului apelor.