"Există două alternative: fie o ameliorare a propunerilor, fie un 'Grexit' temporar", a declarat această sursă pentru AFP, citând un document pregătitor german în circulație, dar care nu a fost distribuit sâmbătă la reuniunea miniștrilor de finanțe din zona euro. Potrivit FAZ, acest document a fost însă trimis altor țări din zona euro sâmbătă.
Un oficial al guvernului grec citat de Reuters a confirmat că ministrul de finanțe german Wolfgang Schauble nu a ridicat în cadrul reuniunii Eurogrupului chestiunea suspendării temporare a Greciei din zona euro.
Ministrul german de finanțe a refuzat să comenteze informația.
Documentul de o pagină scurs în media germană notează că din propunerile de reformă ale Atenei pentru a obține un nou program de ajutor lipsesc "măsuri sectoriale vitale pentru modernizarea țării, susținerea creșterii economice și dezvoltarea sustenabilă pe termen lung", scrie ziarul.
Acesta ar fi motivul pentru care propunerile grecilor nu pot reprezenta baza pentru un nou împrumut pe trei ani, adaugă FAZ, citând acest document.
În viziunea Ministerului de Finanțe german nu ar rămâne decât două căi de urmat. Prima dintre ele ar fi ca Grecia să-și îmbunătățească propunerile rapid și cuprinzător, cu sprijinul deplin al parlamentului grec.
Ministerul sugerează că Grecia ar trebui să transfere 50 de miliarde de euro în bunuri într-un fond care să le valorifice și să diminueze datoria țării, mai scrie FAZ.
O a doua opțiune ar fi negocierea cu Atena a unui "time-out", adică a unei "pauze". Această alternativă prevede ca Grecia să părăsească zona euro timp de cinci ani și restructurarea datoriei sale. Țara ar continua să rămână în UE și ar beneficia de "sprijin umanitar, tehnic și de susținere a creșterii", mai scrie FAZ.