"Este un act odios, care face din cetățenii noștri ostatici de fapt, cu dispreț față de toate legile internaționale și de normele diplomatice", a declarat premierul Najib Razak într-un comuicat, în timp ce tensiunile cresc între cele două țări după asasinarea la Kuala Lumpur, în februarie, a fratelui vitreg exilat al liderului nord-coreean Kim Jong-Un.
Coreea de Nord a interzis tuturor cetățenilor malaezieni să părăsească teritoriul său, a relatat agenția oficială de presă KCNA. Anterior, Malaezia a anunțat că interzice personalului ambasadei nord-coreene de la Kuala Lumpur să părăsească țara, înainte de terminarea anchetei cu privire la cauzele morții luii Kim Jong-Nam.
Kim Jong-Nam, fratele vitreg al liderului nord-coreean Kim Jong-Un, a fost ucis pe aeroportul din Kuala Lumpur în urmă cu aproape trei săptămâni cu un puternic agent neurotoxic. Surse oficiale americane și sud-coreene au afirmat că fratele vitreg al lui Kim Jong-Un ar fi fost asasinat de agenți ai regimului de la Phenian, conform AFP.
Premierul malaezian Najib Razak a anunțat la rândul său, marți, că i-a instruit pe polițiști să le interzică tuturor cetățenilor Republicii Populare Democrate Coreene (Coreea de Nord) aflați în Malaezia să părăsească această țară.