„Este deja foarte clar că iarna aceasta şi Crăciunul vor fi incomode pentru cei nevaccinaţi”, a declarat cancelarul austriac Alexander Schallenberg.
Valul patru al pandemiei continuă să crească din ce în ce mai mult în Austria, iar din cauza numărului foarte mare de infectări cu SARS-CoV-2, persoanele nevaccinate ar putea fi obligate să intre în lockdown în următoarea perioadă, spune Schallenberg.
„Un lockdown pentru cei nevaccinaţi înseamnă că aceşti oameni nu vor mai putea să îşi părăsească locuinţele decât pentru a merge la muncă, la cumpărături (doar pentru produse esenţiale) şi pentru exerciţii fizice – adică vor suferi exact aceleaşi constrângeri pe care le-am suportat cu toţii pe parcursul anului 2020”, a precizat premierul Schallenberg, referindu-se la cele trei lockdown-uri decretate la nivel naţional anul trecut în această ţară.
Gradul de vaccinare cu schema completă din Austria a ajuns la 65%, fiind unda din cele mai mici rate de imunizare din vestul Europei. Cancelarul consideră că rata de vaccinare din țara sa este „rușinos de mică” și face un apel la populație să meargă urgent să se vaccineze împotriva Covid-19.
Austria a raportat în ultimele 24 de ore 11.975 de noi cazuri de infectări cu Covid.