Vicepreşedintele american, Mike Pence, se va întâlni joi cu preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, cu obiectivul de a obţine "un acord imediat de încetare a focului" în nordul Siriei unde Ankara a lansat o ofensivă vizând forţele kurde, notează AFP. Mike Pence va fi însoţit în Turcia de şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, consilierul pe probleme de securitate naţională Robert O'Brien şi de emisarul SUA pentru Siria, James Jeffrey, a precizat marţi Casa Albă.
Vicepreşedintele american "va reafirma angajamentul lui Donald Trump de a menţine sancţiunile economice punitive vizând Turcia atât timp cât nu va fi găsită o soluţie", a subliniat executivul de la Washington.
Turcia nu pare totuși dispusă să oprească asaltul. Preşedinţia de la Ankara a afirmat că va continua operaţiunea sa militară din nordul Siriei "cu sau fără sprijinul" lumii.
Tot zilele următoare, Erdogan ar urma să se întâlnească cu președintele Rusiei Vladimir Putin. Liderul de la Kremlin i-a adresat lui Erdogan o invitație de a vizita Rusia în următoarele zile și acesta a acceptat-o, au precizat surse oficiale de la Moscova, citate de Reuters.
Forţele regimului Bashar Al-Assad au început marţi să se amplaseze în anumite sectoare din nordul Siriei care le scăpau de sub control, după un acord încheiat cu autorităţile kurde vizând să contracareze ofensiva turcă.
Deşi considerate "teroriste" de Ankara, miliţiile kurde din Unităţile de apărare a poporului (YPG) sunt aliate ale Occidentului în lupta împotriva jihadiştilor din Stat Islamic, de unde şi protestele internaţionale suscitate de ofensiva turcă.