Papa Francisc a izbucnit în lacrimi în timpul unei rugăciuni tradiţionale închinate Fecioarei Maria la picioarele unei statui cu ocazia tradiționalei sărbători omagiate în centrul istoric al Romei.
”Fecioară Neprihănită, aș fi vrut să-ți aduc azi mulțumirea poporului ucrainean pentru pacea pe care de multă vreme o cerem de la Domnul. Trebuie să-ți prezint, în schimb, rugămintea copiilor, bătrânilor, taților și mamelor, a tinerilor din acea țară martirizată. În realitate, știm cu toții că tu ești alături de ei și de toți cei care suferă după cum ai stat lângă crucea Fiului tău”, a rostit Papa Francisc, cu o voce din ce în ce mai slabă, înecată de lacrimi.
Vocea papei a început să tremure când a amintit de ucraineni şi s-a oprit pentru aproximativ 30 de secunde. Vocea continua să îi tremure când a reluat rugăciunea mult mai lent rostită. Credincioșii adunați au aplaudat când şi-au dat seama că nu poate vorbi şi l-au văzut plângând.
Pope Francis breaks down in tears as he places the people of Ukraine at the feet of Our Lady today on the Solemnity of her Immaculate Conception: "looking to you who are without sin, we continue to believe and hope that love might conquer hatred, ... that peace might conquer war" pic.twitter.com/RTfO20sQFs
— Catholic Sat (@CatholicSat) December 8, 2022
„Îți mulțumim, Maica noastră! Privind la tine, care ești fără de păcat, putem continua să credem și să sperăm că asupra dușmăniei va învinge iubirea, asupra minciunii va învinge adevărul, asupra jignirii va învinge iertarea, asupra războiului va învinge pacea. Așa să fie!”, a încheiat suveranul pontif în Rugăciunea către Fecioara Maria.
Papa Francisc a mers, cu automobilul, în centrul istoric al Romei în seara de joi ca să aducă tradiționalul omagiu de flori și de rugăciune la monumentul dedicat Fecioarei Maria în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri. Înainte, Papa a fost la icoana mariană din bazilica Santa Maria Maggiore. Papa a încredințat mijlocirii Fecioarei Maria speranțele și greutățile Romei, dar și suferințele poporului ucrainean care suferă atât de mult, relatează presa de la Vatican.
Foto: Antoine-Mekary/ALETEIA
Pentru prima dată după anii de pandemie, Papa Francisc a putut să respecte tradiția și să viziteze statuia Fecioarei Maria, pe 8 decembrie, alături de credincioși. În cei doi ani de pandemie, suveranunl pontif a mers singur în , în Piața Spaniei din centrul istoric al Romei, pelerinajele fiind anulate.