Suveranul Pontif a trecut primul de această poartă, urmat imediat de predecesorul său, papa emerit Benedict al XVI-lea, invitat de Jorge Bergoglio la această ceremonie transmisă în direct și în mondoviziune, scrie Agerpres.ro.
Este prima dată în istoria Bisericii când doi doi papi lansează un jubileu.
La sfârșitul unei slujbe în care a amintit celor aproximativ 1,2 miliarde de catolici necesitatea de a nu închide "poarta pe care Conciliul Vatican II a deschis-o către lume", papa a pronunțat, în italiană, formula care inaugurează jubileele de 700 ani: "Deschideți-mi porțile neprihănirii".
Adresându-se sutelor de cardinali, episcopi și preoți în apropiere de altar și mulțimii aflată în spatele barierelor de securitate, papa, în vârstă de 78 de ani și care părea obosit, a insistat pe actualitatea Conciliului Vatican II (1962 — 1965). Jubileul Milostivirii a fost decis pentru a sărbători sfârșitul acestui conciliu acum 50 de ani.