Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO) a făcut cunoscut că Sanafi al-Nasr a fost ucis în provincia Alep împreună au alți doi lideri ai Frontului Al-Nosra.
Potrivit OSDO, cu sediul la Londra, cei trei indivizi au fost omorâți în timp ce se găseau într-o mașină, de un tir despre care nu se știe dacă provenea de la un avion al coaliției conduse de Statele Unite sau de la un aparat al forțelor ruse angajate în Siria.
Sanafi al-Nasr figurează ca unul din posibilele pseudonime ale lui Abdul Mohsen Abdullah Ibrahim al-Sharikh, un saudit desemnat în 2014 de Departamentul Trezoreriei ca "terorist internațional", cu sediul în Siria pentru Frontul Al-Nosra și Al-Qaida.
OSDO i-a identificat pe ceilalți doi ca fiind Abu Yasser al-Maghrebi și Abu Mohammed al-Jazrawi.