Congresul Mondial Evreiesc și-a manifestat ”dezgustul și revolta” ca urmare a informațiilor privind spânzurarea și arderea unei efigii reprezentând stereotipul evreului, în cadrul unui ritual organizat de Paște în Polonia, notează Haaretz.
”Evreii sunt tulburați de această reînviere grotescă a antisemitismului medieval, care a condus la atâta suferință și violențe”, a declarat Robert Singer, CEO al organizației.
Ritualul a fost practicat în trecut, dar tradiția a dispărut la un moment dat. Până anul acesta.
Evenimentul a fost organizat în orașul Pruchnik, în vinerea mare a Paștelui Catolic. Localnicii, inclusiv mulți copii, au bătut, au spânzurat și au ars o efigie care îl reprezintă pe Iuda. În fapt, imaginea unui stereotip al evreului.
Imaginile șocante au atras critici și în Polonia, unde multă lume a postat imagini cu ritualul organizat înainte de Al Doilea Război Mondial.