Autorităţile locale au declarat pe Telegram că atacul a lovit depozite aparţinând unor magazine şi unei organizaţii religioase, rănind două persoane.
Melinda Simmons, ambasadorul Marii Britanii la Kiev, i-a lăudat pe Tvorchi pentru prestaţia lor de la Eurovision 2023.
"Punerea în scenă a fost genială. Şi emoţionantă, deoarece oraşul lor universitar de origine, Ternopil, a fost vizat de rachete ruseşti chiar în această seară", a scris ea pe Twitter.
Concursul Eurovision de anul trecut a fost câştigat de Kalush Orchestra din Ucraina, care s-a bucurat de un val uriaş de susţinere din întreaga Europă, la câteva luni după ce Rusia îşi lansase invazia şi readusese oroarea războiului pe continent. Ucraina nu a putut găzdui Eurovision anul acesta, aşa cum face de obicei câştigătorul, din cauza invaziei ruse, iar în aceste condiţii gazdă a devenit Marea Britanie, al cărui concurent se clasase anul trecut pe locul al doilea.