Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin este din ce în ce mai frustrat de cum decurge invazia din Ucraina şi ar putea considera că singura sa opţiune este amplificarea violenţelor.
În timp ce economia rusă se clatină sub sancţiuni globale fără precedent, iar forţa sa militară pretins superioară pare împotmolită, Putin a avut excese de furie împotriva subalternilor, chiar dacă rămâne în mare parte izolat, în parte din cauza îngrijorărilor legate de Covid-19, au spus sursele.
Agenţiile de informaţii occidentale declară că au o bună vizibilitate asupra lui Putin în acest moment şi îi urmăresc îndeaproape mişcările pentru orice schimbare semnificativă de comportament. Patru oficiali americani au declarat că nu există informaţii care să spună că acesta este instabil din punct de vedere mental, dar au spus că a afişat un model de comportament diferit faţă de cel din trecut, scrie NBC News.