„Cu doar o săptămână în urmă, guvernul a aprobat un acord bilateral și l-a trimis în parlament pentru a fi ratificat – un acord privind construcția fabricii în sine”, a declarat Bodnar, într-un interviu acordat RBK-Ukraina, relatează G4Media.ro.
Potrivit oficialului de la Kiev, planurile pentru fabrică erau deja în lucru dinainte ca Rusia să lanseze invazia la scară largă în Ucraina. Vasil Bodar a mai spus și că a fost deja ales un amplasament pentru viitoarea fabrică.
Ambasadorul ucrainean în Turcia susține, de asemenea, că Baykar nu intenționează să colaboreze cu guvernul rus.
„Am vorbit direct cu unul dintre proprietarii acestei fabrici, iar acesta a spus că nu numai că nu au astfel de planuri, dar nici măcar nu își pot imagina (colaborarea cu Rusia -n.r.)”, a declarat el.
Potrivit lui Bodnar, după ce au apărut rapoartele inițiale ale conversației dintre președintele turc Recep Tayyip Erdoğan și omologul său rus Vladimir Putin, din luna iulie, serviciul de presă al lui Erdoğan a precizat că discuția cu Putin a fost „pe jumătate în glumă”.