Acest anunţ intervine la câteva ore după difuzarea unei înregistrări video, care încă nu a fost autentificată de către americani, ce prezintă decapitarea unui al doilea ostatic american de către jihadişti din cadrul grupării ultraradicale Statul Islamic (SI).
"Preşedintele a autorizat Departamentul Apărării să dea curs unei solicitări a Departamentului de Stat, care cere încă aproximativ 350 de militari pentru a proteja personalul şi sediile noastre de la Bagdad", a anunţat Casa Albă într-un comunicat.
"Vom continua să sprijinim Guvernul irakian în eforturile pe care le depune pentru a stopa Statul Islamic, care constituie o ameninţare nu doar pentru Irak, ci şi pentru întreg Orientul Mijlociu şi personalul şi interesele americane în această regiune", continuă Casa Albă.