"Rusia este responsabilă de violenţele din estul Ucrainei. Violenţa este încurajată de Rusia. Separatiştii sunt antrenaţi de Rusia. Ei sunt înarmaţi şi finanţaţi de Rusia", a denunţat preşedintele american.
"Este evident în ochii întregii lumi că forţe ruse se află în Ucraina", a declarat Obama, în cursul unei conferinţe de presă.
Totuşi, el a subliniat că Statele Unite "nu vor recurge la forţă pentru a soluţiona problema ucraineană".
"Incursiunea rusă care are loc la ora actuală în Ucraina nu poate duce decât" la sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei, a adăugat preşedintele american.
De asemenea, în cursul unei convorbiri telefonice, Obama şi cancelarul german Angela Merkel au convenit că acţiunile Rusiei în Ucraina "nu pot rămâne fără consecinţe", a anunţat Berlinul.
Preşedintele american şi cancelarul german au "avertizat că un astfel de comportament (al Rusiei) nu poate rămâne fără consecinţe", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului german.
În acest context, Obama a declarat că îl va primi pe Poroşenko luna viitoare, la Casa Albă.