Șeful statului american a afirmat pentru CBS News că Siria reprezintă 'Ground Zero pentru jihadiștii din întreaga lume'.
'Șeful serviciilor noastre de informații Jim Clapper a recunoscut că acestea au subestimat ceea ce se întâmplă în Siria', a declarat el.
Barack Obama a afirmat că cei care fac propagandă SI au devenit foarte activi în mediul on-line și atrag, în Europa, America, Australia și în țările musulmane, noi recruți 'care cred în inepțiile lor jihadiste'.
Liderul de la Casa Albă a adăugat că soluția este în parte militară, referindu-se la raidurile aeriene lansate de coaliția formată din Statele Unite și aliații săi, având drept scop privarea SI de teritorii și resurse. Obama a subliniat însă că Siria și Irakul trebuie să-și rezolve crizele politice care afectează cele două țări.
Irakul este divizat, după retragerea trupelor americane, între o populație sunnită și un guvern șiit, în timp ce Siria este prinsă într-un război civil sângeros din 2011. AGERPRES