Potrivit propunerilor preşedintelui Obama, profiturile din investiţii ale celor mai bogaţi 1% dintre americani vor fi limitate în urma noilor taxe, iar transferul de active către moştenitori va fi mai dificil.
Nivelul minim de taxare al veniturilor din capital şi dividende ar urma să crească la 28% faţă de 23,8% în prezent, în condiţiile în care, la începutul mandatului din 2009, taxa se situa la 15%.
Obama, care îşi va promova planul în discursul despre starea naţiunii de marţi, vrea să folosească o parte din banii rezultaţi în urma majorării taxelor pentru extinderea facilităţilor pentru îngrijirea copiilor şi pentru educaţia superioară.
"Ceea ce vedem aici este o uşurare a regimului fiscal pentru clasa de mijloc, pentru a putea ataca problema stagnării salariilor clasei de mijloc", a declarat Harry Stein, director pentru politica fiscală în cadrul Center for American Progress, grup aliniat Partidului Democrat.
Proiectul lui Obama întâmpină opoziţie din partea Congresului controlat de republicani şi a lobby-iştilor de la Washington, care au reuşit în trecut să blocheze unele proiecte ale preşedintelui american, care vizau impozitarea băncilor.