"Ultimul test realizat de către Iran cu o rachetă cu rază medie de acţiune a fost o violare a obligaţiilor internaţionale. Şi ca rezultat Statele Unite au impus noi sancţiuni companiilor şi persoanelor care au legătură cu dezvoltarea programului balistic iranian.", a declarat Obama, potrivit Realitatea TV.
Prin democraţie putem obţine mult mai mult. Acesta este mesajul pe care preşedintele american Barack Obama l-a transmis după rezolvarea dosarului nuclear iranian. Nu toate problemele pe care le avem le-am rezolvat cu această ocazie a precizat Obama, dar acum o fereastră s-a deschis în ceea ce priveşte dezvoltarea viitoarelor relaţii diplomatice.
"În urma acordului nuclear pe care împreună cu aliaţii noştri l-am încheiat cu Iranul anul trecut, Iranul nu va intra în posesia unei arme nucleare. Astfel, regiunea, Statele Unite şi lumea întreagă vor fi mult mai în siguranţă.", a spus Obama.
Barack Obama a reamintit cu această ocazie că administrația pe care o conduce va supraveghea îndeaproape toate deciziile pe care autorităţile iraniene le vor întreprinde în cazul Israelui, a aliaţilor Americii din Orientul Mijlociu sau în ceea ce priveşte sprijinul pe care îl acordă punctual Siriei sau Yemenului. Mai mult preşedintele Obama a vorbit şi despre impunerea de sancţiuni autorităţilor iraniene în cazul nerespectării drepturilor omului, a sprijinului pe care-l acordă oraganizaţiilor teroriste sau a programului balistic pe care-l dezvoltă.
Obama a ţinut să precizeze că soluţia corectă pentru a depăşi problemele cu care se confruntă cele două administraţii ţine doar de diplomaţie.
În acest sens preşedintele a dat drept exemplu modul în care a fost soluţionată problema repatrierii cetăţenilor americani reţinuţi pentru acuzaţii de spionaj de către justiţia iraniană sau a celor zece militari care au fost eliberaţi imediat de către autorităţi după ce în urmă cu câteva zile au ajuns din greşeală în apele teritoriale ale Iranului.