"Politica Statelor Unite este clară. Insulele Senkaku sunt administrate de către Japonia şi intră, deci, în cadrul articolului 5 al Tratatului de cooperare şi securitate încheiat între Statele Unite şi Japonia", a declarat Obama într-un interviu pentru Yomiuri Shimbun, cel mai important ziar japonez.
Preşedintele american urmează să sosească miercuri seara la Tokyo, într-o vizită de stat în Japonia aliată, în cadrul unui turneu asiatic în cursul căruia va efectua vizite şi în Coreea de Sud, Malaysia şi Filipne.
Această poziţie a fost deja enunţată de mai mulţi oficiali americani de rang înalt, inclusiv de către vicepreşedinte şi secretarul american al Apărării, dar este pentru prima dată când Obama vorbeşte atât de clar despre acest subiect.
Situate în Marea Chinei de Est, la aproximativ 200 de kilometri nord-est de Taiwan şi la aproximativ 400 de kilometri de Okinawa, în sudul Japoniei, Insulele Senkaku sunt administrate de către Jaonia, dar revendicate insistent de către China, sub numele Diaoyu. De când Tokyo a naţionalizat trei dintre aceste insuliţe, în septembrie 2012, Beijingul trimite în mod regulat nave în apropierea lor. Întâlnirile între pazele de coastă din cele două ţări în zonă alimentează temeri cu privire la un eventual incident armat între cele două puteri asiatice.
În afară de amplasarea strategică a acestui arhipelag, în fundul marin din zonă ar putea să existe hidrocarburi.
"I-am spus preşedintelui (chinez) Xi (Jinping) că naţiunile noastre au interesul să gestioneze aceste probleme maritime în mod constructiv, inclusiv în Marea Chinei de Est", a subliniat Obama, adăugând că "diferendumurile este necesar să fie soluţionate prin dialog şi diplomaţie, nu prin intimidare şi constrângere".
Beijingul a declanşat un val de proteste în noiembrie, proclamând în mod unilateral o Zonă aeriană de identificare (ZAI) în Marea Chinei de Est, incluzând insulele în dispută. Statele Unite, Japonia şi Coreea de Sud au protestat ferm, după care au trimis în acest spaţiu aerian avioane, fără să anunţe China, pentru a arăta că-i sfidează cererea de a se identifica în prealabil.
Vizita lui Obama în regiune este prima de la acest episod. După ce va sosi la Tokyo, miercuri seara, el urmează să ia cina cu premierul Shinzo Abe. Un summit americano-japonez este prevăzut joi, iar Obama urmează să plece de la Tokyo către Seul vineri dimineaţa.