"Până acum nu i-am văzut respectând nici spiritul şi nici litera Acordului de la Geneva", a denunţat Obama, evocând atitudinea ruşilor, într-o conferinţă de presă la Tokyo.
"Vedem în continuare persoane înarmate, răuvoitoare, care preiau controlul asupra unor clădiri, hărţuind oameni care nu sunt de acord cu ei, destabilizând regiunea şi nu am văzut Rusia intervenind pentru a-i descuraja", a subliniat preşedintele american.
El a adăugat că, dacă Rusia continuă astfel, vor exista "consecinţe şi noi sancţiuni" americane împotriva Moscovei, notând că măsurile represive deja adoptate au "un impact asupra economiei ruseşti".
Obama nu a stabilit, totuşi, un termen-limită pentru adoptarea unor noi sancţiuni.
"Invers, am văzut Guvernul ucrainean dând dispoziţii concrete, introducând o lege de amnistiere şi oferind un vast evantai de reforme cu respectarea Constituţiei, (acţiuni) care sunt în logica discuţiilor de la Geneva", a subliniat Obama.
El a repetat că "nu va exista o soluţie militară la problema din Ucraina".
Acestea sunt primele declaraţii publice ale lui Barack Obama de la semnarea, în urmă cu o săptămână, a unui compromis internaţional la Geneva privind Ucraina, care prevede dezarmarea grupărilor ilegale şi evacuarea clădirilor ocupate, atât de către prooccidentalii de la Kiev, cât şi de către separatiştilor proruşi, în estul ţării.
Tonul a urcat din nou, miercuri, între Moscova şi Occident, care se acuză reciproc de orchestrarea acţiunilor partizanilor lor şi desfăşurarea de trupe în apropiere de frontierele ucrainene.